Incepe Stagiunea !

Cling-cling! Suna clopoteii! Nu e scoala, ea a inceput de mult. E stagiunea!

Stagiunea 2009-2010 a teatrul „Victor Ion Popa ” din Barlad se va deschide sambata, 3 octombrie 2009, la ora 18,00, cu avanpremiera piesei „LADA” de ION SAVA.

Nascut la 10 decembrie 1900, dramaturgul Ion Sava este considerat de catre Liviu Ciulei drept „primul regizor roman modern”.
Ca in multe dintre piesele lui Ion Sava, in „Lada” se infrunta „viata” si „iluzia”, „realitatea” si „conventia”, in intruchiparea lor scenica.
Piesa „Lada” ilustreaza unul dintre domeniile pe care Sava le-a explorat – TEATRUL IN TEATRU.

Distributia:

Directorul: Sorin Ghiorghe
Regizorul: Dumitru Ciubotaru
Regizorul tehnic: Alex Savu
Sufleorul: Cella Croitoru
Actorul Romeo: Andrei Ciobanu/George Sobolevschi
Actrita Julieta: Petronela Ene
Croitoreasa: Eudoxia Volbea
Doamna doctor: Oana Tofan
Comisarul: Gruia Novac jr.
Romeo: Simon Salca jr.
Julieta: Ramona Parpalita (debut)

Regia: Irina Popescu-Boieru
Scenografia: Sandu Maftei (sursa: http://www.tvipopa.ro)

Dupa atatea zile/saptamani/luni de asteptare, Teatrul „Victor Ion Popa” ne pregateste o piesa foarte frumoasa. Sunt nerabdatoare! Voi?:D

P.S. : S-au schimbat preturile biletelor:

10 lei biletul pentru adulti;

5 lei biletul pentru grupurile organizate;

5 lei biletul pentru pensionari;

6,40 lei biletul pentru elevi, la intrarea in sala de spectacol;

4 lei pentru spectacolele pentru copii.

Lectia de anamneza

Este numele cartii pe care o citesc acum,carte in care,printre altele,se gasesc diferite dialoguri despre teatru. Fragmentul care va urma face parte dintr-un interviu luat de catre Bogdan Stoicescu lui Mihai Vasile,fondatorul teatrului Equinox din Ploiesti.

„Am vorbit de nenumarate ori,dragul meu Mihai, despre educatia prin teatru. Ai avut semnale din partea spectatorului tanar – dar nu numai a lui – vis-a-vis de ceea ce ati incercat voi sa-i transmiteti?

Primul lucru care adevereste faptul ca am avut dreptate,este reactia publicului in timpul spectacolului. Este liniste in sala. O liniste desavarsita si binefacatoare. Este vorba,cred,despre un respect fata de actul teatral in sine dar si fata de acest loc care a devenit,pe masura trecerii timpului,un fel de sanctuar. Actul teatral are nevoie de o anume intimitate. Asa cum este,bunaoara, actul confesional. Revenind la intrebarea ta, evident ca semnale ne vin continuu. Pe diverse cai. Faptul ca teatrul nostru editeaza doua reviste in care dezbatem in fel si chip resorturile artelor contemporane, ii ajuta pe spectatori – si nu numai pe ei – sa inteleaga mai bine eforturile noastre. Spun de multe ori studentilor mei ca nu este suficient ca artistii sa faca eforturi,uneori incredibile, pentru a-si desavarsi arta,in timp ce la capatul gestului lor nu se afla nimeni,sau, mai grav,se afla cineva care a invatat meseria de actor dupa ureche… Din pacate,in Romania nu exista un public profesionist de teatru. Pentru ca meseria de spectator se invata. Si cred ca,in general,starea de receptor al artei nu este la indemana oricui. Aceasta stare trebuie invatata, are abecedarul ei. Evident ca undeva, cineva ori ceva poarta raspunderea pentru aceasta pana de comunicare. Nu stiu daca trebuie sa aratam cu degetul spre scoala sau spre familie. Cred mai degraba ca sistemul institutionalizat de cultura poarta o mare parte din vina. Am fost in cateva tari europene si-am constatat un lucru: institutiile de cultura, teatrele, filarmonicile sunt deschise toata ziua, nu numai in orele de spectacol. La noi,bisericile sunt inchise si ziua… Pe urma, in Franta, de exemplu, nu cred sa fie vreun teatru care sa nu aiba, pe langa productia de spectacole si sistemul atelierelor (de teatru sau de dans), ba chiar si de arte plastice si vizuale… Aici oamenii nu invata numai sa se dedea practicarii unei arte. Invata ceva mai mult. Respectul pentru opera de arta prin intelegerea ei. „

Ideo Ideis

Am sa incep spunand ca postul TVR Cultural merita! De ce? Cred ca stiti raspunsul, din moment ce va aflati aici: pentru ca promoveaza toate tipurile de arta, iar noi iubim arta. Dar nu asta e subiectul postului.
Intr-o seara, uitandu-ma pe acest post, la Jurnalul Cultural, am auzit ca in anul 2006 a fost infiintat un nou festival de teatru,anume „Festivalul de Teatru Tanar IDEO IDEIS”. Editia de anul acesta s-a tinut la Alexandria, intre 15 si 22 august.
Festivalul are ca scop promovarea teatrului clasic in randul tinerilor. Citez : „Noi credem in acea libertate, in acel spirit creator care trebuie lasat sa se manifeste, sa se exprime si sa traiasca viu si sincer pe scena.”
In acest proiect sunt implicate nume mari precum Catalin Stefanescu (tvr), Marcel Iures, Marius Manole, Andi Vasluianu si multi altii.
In zilele de festival au loc spectacole de teatru(atat cele din competitie, cat si profesioniste), ateliere, activitati turistice si se vizioneaza filme. Mai multe detalii pe http://ideoideis.ro/index.html .
Intr-un reportaj, Catalin Stefanescu spunea ca Ideo Ideis este un festival de rang inalt, lucru dovedit de seriozitatea cu care este abordat de tinerii ce impresioneaza prin spectacolele foarte reusite. Din pacate, putini dintre ei doresc sa imbratiseze o cariera in domeniu. Acest lucru arata ca tineretul nu merge in regres. Merita sa-l asculti pe Catalin vorbind despre tineret. Mie mi-a ridicat moralul. :))
Interesant, nu?

Commedia dell`arte

Unul dintre cele mai vechi genuri, acesta este dedicat mastilor si costumelor de epoca, care starnesc interesul publicului. Cu toate ca actorii poarta, in mare parte, masti, o astfel de piesa cere la fel de mult efort ca si una apartinand altui gen, sau chiar mai mult, deoarece nu este usor sa transmiti ceva din spatele mastii. In plus, un astfel de spectacol presupune o cunoastere amanuntita a tehnicii jocului actoricesc, avand nevoie de dansatori, jongleuri, mimi – pentru divertisment.
Operele ce fac parte din acest gen se aseamana foarte mult intre ele, cel putin din punctul de vedere al personajelor si scenariului: apar doi indragostiti, un batran care se indragosteste la randul sau de o tanara, slugi istete sau viclene. O parte din personaje sustin cei doi indragostiti, iar cealalta parte se impotriveste iubirii lor, apar neintelegeri, dar piesa se termina cu o casatorie intre cei doi tineri.
Din observatiile facute pana acum, am constatat ca acesta este genul preferat, in mare parte, de publicul de toate varstele. Probabil hainele, povestea clasica de iubire si intamplarile amuzante trezesc in oameni un sentiment frumos, de solidaritate chiar. Voi ce credeti?

Tu cum vezi teatrul?

Este ora 17:50 si intru emotionat in sala de teatru, alaturi de prietenii si prietenele mele si ceilalti spectatori. Parfumul specific ma imbata usor. Ma asez pe scaun si privesc spre usa, apoi spre cortina, asteptand ca sala sa se umple si momentul in care cortina se ridica. Cand in sfarsit acest lucru se intampla, magia ma invaluie si ma arunca intr-o poveste. Pentru doua ore sunt in transa, uitand de griji, nevoi, probleme.
Uneori imi dau lacrimile la sfarsitul piesei, cand cortina se lasa si povestea se termina. Emotia aceea nu se poate compara cu nimic.
Teatrul este terapie. Ar trebui sa fim recunoscatori cu totii ca acolo, pe scena, sunt niste oameni care-si doresc sa ne faca sa ne simtim mai bine. Isi sacrifica mare parte din viata pentru noi, spectatorii.
Acesta ne ofera posibilitatea de a privi viata din diferite unghiuri, de a evada din cotidian.
In plus, ai posibilitatea de a alege intre a rade la o comedie, a fi alaturi de personajele dintr-o drama sau chiar a lacrima cand vezi o tragedie. Farmecul te prinde in mrejele sale si, inevitabil, devii martor si te implici in actiune.
Merita sa mergi la teatru pentru a experimenta acea emotie coplesitoare si acea curiozitate fireasca. Pare ca acolo visele prind viata.
Pentru mine, un visator  incurabil, este un cadou.
Tu…cum vezi teatrul?

The end of the play

„The play is done;the curtain drops,

Slow falling to the prompter’s bell

A moment yet the actor stops

And looks around to say farewell

It is an irksome word and task:

And when he’s laughed and said his say,

He shows,as he removes the mask,

A face that’s anything but gay.”

Versurile apartin lui William Makepeace Thackeray
(n. 18 iulie 1811 – d. 24 decembrie 1863).

Victor Ion Popa

Pentru ca astazi, 29 iulie, sarbatorim ziua marelui dramaturg barladean Victor Ion Popa, al carui nume se afla pe cladirea teatrului nostru, vom scrie cateva cuvinte despre acesta.
Desi viata sa a fost scurta(a murit la 51 de ani), in decursul acesteia s-a ocupat cu diferite lucruri: a fost publicist, romancier, dramaturg, scenograf, caricaturist, regizor, director de teatre (Teatrul National din Cernauti, Teatrul Popular Bucuresti, Teatrului Muncitoresc “Muncă şi Voie Bună” )animator, pictor, secretar literar si profesor la Conservator.
Printre piesele sale se numara faimoasa piesa „Take, Ianke si Cadir”, „Ciuta”, „Muscata din fereastra”, „Vapaia cea mare” si multe altele. Multe dintre aceste piese au fost jucate la teatrul nostru.
„Take, Ianke si Cadir” este, poate, cea mai cunoscuta piesa a lui Victor Ion Popa. Amplasata in Barlad, in cartierul Podeni, actiunea descrie povestea de dragoste dintre o evreica si un crestin. Parintii celor doi, desi prieteni de o viata, se impotrivesc relatiei datorita reactiei celor din jur, care considerau ca o asltfel de casatorie este imposibila. Cei doi indragostiti sunt ajutati de turcul Cadir care, prin bunatatea de care da dovada, reuseste sa gaseasca o solutie.
Piesa are un mesaj umanist, lucru dovedit si de una dintre replicile lui Cadir:
„Ovrei, crestin, mahomedan, totuna estem!”

Despre educatie si comportamentul in sala de teatru

In primul rand as dori sa precizez ca acest post face parte din seria celor dedicate campaniei pe care o vom demara curand, care se axeaza atat pe indrumarea oamenilor spre teatru, cat si pe educarea publicului tanar. Am ales sa punctez si acest lucru deoarece m-am lovit de multe ori, in sala de teatru, de o serie de spectatori cu un comportament neadecvat. Pentru a fi mai explicit, voi exemplifica.

Ajungand la teatru intr-o zi de joi, am constatat cu mirare ca printre spectatori se afla si un grup de elevi necunoscuti. La inceput am fost incantat, dar cand am intrat in sala de spectacol m-am speriat. Tabloul prezenta un grup de elevi care, practic, nu stiau sa se comporte in sala. Vorbeau tare, tipau, foloseau cuvinte vulgare, ascultau muzica la telefoanele mobile. Am asteptat anuntul care indruma spectatorii spre locurile lor si ii indeamna sa-si inchida telefoanele, crezand ca ii va determina sa faca liniste. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat(ba mai mult, chiar si dupa ce a inceput piesa au continuat sa vorbeasca- mai incet ce-i drept).
Acesta a fost un exemplu care are ca subiect un grup de elevi, dar mai trist este faptul ca nici adultii nu respecta intocmai regulile. Spun acest lucru deoarece nu de putine ori am auzit telefoane sunand in timpul pieselor, am vazut oameni ce intrau dupa inceperea spectacolelor si chiar persoane ce au gasit in sala un loc in care se pot desfasura in voie alaturi de partener.
M-am gandit de multe ori la ce am putea face pentru a opri acest gen de comportare, iar concluzia a fost ca scoala ar putea ajuta in acest sens. Profesorii ar putea sacrifica putin din timpul orei lor (in special in orele de dirigintie) pentru a-i invata pe elevi si acest lucru(intrucat educatia de acasa lipseste cu desavarsire, evident). As dori sa stiu daca sunteti de acord cu mine si daca aveti alte idei.

Umanitatea actorilor

In primul rand, voi spune ca prin “umanitate” doresc sa surprind comportamentul actorului dupa ce a parasit scena, atunci cand isi termina treaba la locul de munca.
Imagineaza-ti ca esti actor. Ai coborat de pe scena, dupa ce ti-ai primit aplauzele. Esti multumit de ce ai facut, iar acum trebuie sa pleci acasa. Cu siguranta sentimentul de implinire este senzational. Dar, oare, vei reusi sa-ti pastrezi “picioarele pe pamant” dupa aceasta experienta? Eu cred ca asta face parte din munca actorului: sa stie sa fie modest!
Un actor rus consacrat spunea odata: “N-as vrea sa se creada ca mi-as indemna colegii, mai ales pe cei tineri, sa renunte la visurile lor. Dimpotriva, intotdeauna spun tinerilor: cutezati, cutezati, cutezati! Dar toate astea cu conditia de a nu va suprapretui posibilitatile artistice… “ (imi cer scuze ca nu pot preciza sursa, dar nu o stiu exact si nu vreau sa gresesc ).
Probabil e doar o inchipuirea de a mea, dar nu vi se pare ca actorii sunt mai naturali decat noi in viata de zi cu zi ( nu ca as fi cunoscut multe cazuri, dar asta am observat) ? Ei refuza sa joace un rol, fiind oameni directi, care-si expun sentimentele fara teama, iar oamenii pun foarte mult pret pe aceasta naturalete. Poate de asta actorii sunt atat de simpatizati.

Caragiale- „Ceva despre Teatru” – Partea I

” Daca mi-ar fi vreodata permis sa dau povete unor artisti dramatici, le-as spune, fara sa stau mult la ganduri : alegerea repertoriului este o chestie importanta pentru voi dintr-un singur punct de vedere- al potrivirii pieselor cu fortele de care dispuneti. In afara de acest punct de vedere, o piesa n-are nicio importanta pentru voi, ca artisti.
Arta dramatica este o arta de perfectie: astfel, ea are un scop special- reprezentarea, reprezentarea frumoasa. Voi trebuie sa conciliati acest scop cu al dramaturgului ; nu trebuie niciodata sa i-l subordonati. Numai cu aceasta conditie puteti sa va impliniti misiunea voastra artistica si sa desavarsiti intentia artei. Alegeti piesele cu care puteti sa va produceti voi mai bine, si nu stati un moment la indoiala : aruncati departe o minunata drama pe care n-o puteti executa convenabil macar, si preferati-i o farsa slaba de tot pe care o puteti executa admirabil.
Teatrul in care actorii joaca bine – acela este adevarat teatru, iar nu acela in care actorii joaca piese bune. Frederic Lamaitre si Millo au facut minuni, unul cu o piesa stupida, ca „Robert Macaire” si cestalalt cu o puierilitate ca „Lipitorile satelor…” si vai de Shakespeare si de Moliere cazuti pe maini cum stiu eu!”